M****** I***
InculpatROMÂNIA JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAŢIEI Dosar nr. 1310 /307/2008 Extras din sentinţa penală nr. 196 Hotărăşte În temeiul art. 345 al. (2) C.pr.penală, Condamnă inculpatul M****** I***, fiul lui Teodor şi Ioana,, născut la 07.03.1949, în Bârsana, studii 8 clase, pensionar, văduv, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în Sighetu-Marmaţiei, str. Lucian Blaga, nr. 96, jud. Maramureş, C.N.P. *********1634, - pentru săvîrşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sînge prev. de art. 87 al. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată în 2006, cu aplicarea art. 74 lit. „a” , „c” , 76 lit. „d” c.p., la 4 luni închisoare. În temeiul art. 81 şi 82 c.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni. În temeiul art. 83 c.p., atrage atenţia inculpatului, asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării condiţionată. În temeiul art. 191 al. (1) C.pr.penală obligă inculpatul să plătească statului, 410 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorar avocat din oficiu, pe seama avocat Tomoiagă Andreea Lavinia, suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2008. Preşedinte