C****** C****** A******
ReclamantC****** C*******
PârâtAdmite în parte cererea, formulată de reclamanta C. C. A., împotriva pârâtului C. C. Instituie sechestrul judiciar asupra sumelor de bani depuse de către pârât în contul RO 92 ING 0000999900721614 deschis la ING Bank Agenţia Bancară Piteşti şi în contul RO 74 RZBR 0000060007136709 deschis la Reiffeisen Bank Sucursala Argeş . Respinge capătul de cerere privind numirea unor administratori provizorii în cond. art.601 Cod procedură civilă , ca fiind rămas fără obiect. Obligă pe pârât să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 8,15 lei. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Martie 2008.
Amână pronunţarea la 03.03.2008.
Desprinde filele 6-8 din dosar reprezentând al doilea exemplar al acţiunii în vederea comunicării pârâtului odată cu citaţia Amână judecarea cauzei la 29.02.2008, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă urmând a se cita pârâtul în condiţiile disp. art. 86 Cod proc civilă prin agent procedura. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2008