Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Anulează recursul ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.03.2009, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Amână judecarea cauzei la 16.03.2009. Se citează părţile, recurentul-reclamant cu menţiunea de a depune la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4,3 lei şi 0,15 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Dispune citarea părţilor cu o singură citaţie pentru două termene de judecată, cu menţiunea pe citaţie că în cazul în care la termenul de judecată acordat in prezenta cauză la data de 16.03.2009, dosarul nu va fi luat în pronunţare, părţile se vor prezenta în instanţă la termenul de judecată din data de 6 aprilie 2009 . Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2009