G****** I**
ContestatorC**** E********
ContestatorG****** E*******
IntimatP*** G**
MartorM****** I************ Ş******
MartorS.c nr.1340/23.10.2008 Respinge contestaţia la executare, ca nefondată. Obligă pe petenţi, în solidar, la 72 lei cheltuieli de judecată către intimată. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.10.2008
Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 23.10.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, se citează martorii Cimpoeru Floarea (Bou), P*** G** şi Muţescu Ioana (Voicana Ştefan), sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare potrivit legii.
Acordă termen la data de 25.09.2008, în vederea administrării probatoriului incuvinţat.
Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată pentru data de 04.09.2008, pentru a se depune de către contestatoare dovada privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei dar şi pentru a se preciza de către aceasta obiectul contestaţiei la executare şi pentru angajare apărător. Se emite din nou adresă către Biroul individual Executor Judecătoresc Păvăloiu Georgeta în vederea înaintării copiilor de pe dosarul de executare nr. 11/C/2008. Părţile au termen în cunoştinţă, contestatorul G****** I** primind termen în cunoştinţă prin sora acestuia C**** E********.