H******** L********
InculpatG********* M*****
InculpatC***** M***** D*****
InculpatS****** C*** Ş* C**** S*****
Parte vătămatăH******** L******** -
Inculpat1. Condamnă pe inculpatul Hătărăscu Laurenţiu la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a şi e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal (faptă săvârşită la data de 22.03.2008). În temeiul art. 83 Cod penal, revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului Hătărăscu Laurenţiu prin sentinţa penală nr. 87/21.01.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti (rămasă definitivă la data de 12.02.2008) şi dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată în prezenta cauză, stabilind o pedeapsă totală de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului Hătărăscu Laurenţiu prin sentinţa penală nr. 2672/29.12.2010 a Judecătoriei Timişoara, în pedepsele componente, cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 4 luni închisoare, după cum urmează: - 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2672/29.12.2010 a Judecătoriei Timişoara (rămasă definitivă la data de 31.01.2011); - 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 589/15.04.2009 a Judecătoriei Deva (rămasă definitivă la data de 27.10.2009); - 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 618/09.10.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti (rămasă definitivă la data de 27.11.2009); - 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2744/12.11.2009 a Judecătoriei Craiova (rămasă definitivă la data de 15.12.2009); - 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 488/20.11.2009 a Judecătoriei Suceava (rămasă definitivă la data de 05.01.2010); - 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 218/26.02.2010 a Judecătoriei Cluj Napoca (rămasă definitivă la data de 07.04.2010). Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă, conform art. 33 lit. a Cod penal, cu infracţiunile pentru care inculpatul Hătărăscu Laurenţiu a fost condamnat prin sentinţele penale mai sus menţionate, precum şi cu infracţiunea pentru care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 486/18.03.2010 a Judecătoriei Braşov (rămasă definitivă la data de 08.03.2011). În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 33 lit. a – 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare (aplicată în prezenta cauză), cu pedepsele de 3 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 2672/29.12.2010 a Judecătoriei Timişoara), 2 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 589/15.04.2009 a Judecătoriei Deva), 1 an închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 618/09.10.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti), 3 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 2744/12.11.2009 a Judecătoriei Craiova), 2 ani şi 6 luni închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 488/20.11.2009 a Judecătoriei Suceava), 2 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 218/26.02.2010 a Judecătoriei Cluj Napoca), respectiv 4 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 486/18.03.2010 a Judecătoriei Braşov), urmând ca inculpatul Hătărăscu Laurenţiu să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, sporită la 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului Hătărăscu Laurenţiu, pe perioada executării pedepsei închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. Menţine starea de arest a condamnatului, iar în temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de acesta de la data de 19.11.2008 la zi. Anulează mandatele de executare nr. 3832/2010 (emis în temeiul sentinţei penale nr. 2672/29.12.2010 a Judecătoriei Timişoara), respectiv nr. 617/2011 (emis în temeiul sentinţei penale nr. 486/18.03.2010 a Judecătoriei Braşov) şi dispune emiterea unui nou mandat de executare după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 36 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 35 alin. 4 Cod penal, în referire la art. 116 Cod penal şi la art. 113 Cod penal, menţine măsurile de siguranţă aplicate inculpatului Hătărăscu Laurenţiu prin sentinţa penală nr. 589/15.04.2009 a Judecătoriei Deva, respectiv măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în municipiul Deva pe o durată de 3 ani (art. 116 Cod penal) şi măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire (art. 113 Cod penal). Menţine celelalte dispoziţii din sentinţele penale mai sus arătate. 2. Condamnă pe inculpatul G********* M***** la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a şi e Cod penal (faptă săvârşită la data de 22.03.2008). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului G********* M***** prin sentinţa penală nr. 173/26.01.2010 a Judecătoriei Brăila, în pedepsele componente, cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 4 luni închisoare, după cum urmează: - 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 173/26.01.2010 a Judecătoriei Brăila (rămasă definitivă la data de 13.04.2010); - 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 589/15.04.2009 a Judecătoriei Deva (rămasă definitivă la data de 22.09.2009). Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă, conform art. 33 lit. a Cod penal, cu infracţiunile pentru care inculpatul G********* M***** a fost condamnat prin sentinţele penale mai sus menţionate. În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 33 lit. a – 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare (aplicată în prezenta cauză), cu pedepsele de 3 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 173/26.01.2010 a Judecătoriei Brăila), respectiv 2 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 589/15.04.2009 a Judecătoriei Deva), urmând ca inculpatul G********* M***** să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită la 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului G********* M*****, pe perioada executării pedepsei închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. Menţine starea de arest a condamnatului, iar în temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioadele executate de acesta de la data de 19.11.2008 până la data de 15.04.2009, precum şi de la data de 26.10.2009 până la zi. Anulează mandatul de executare nr. 192/2010 (emis în temeiul sentinţei penale nr. 173/26.01.2010 a Judecătoriei Brăila) şi dispune emiterea unui nou mandat de executare după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 36 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 35 alin. 4 Cod penal, în referire la art. 116 Cod penal, menţine măsura de siguranţă aplicată inculpatului G********* M***** prin sentinţa penală nr. 589/15.04.2009 a Judecătoriei Deva, respectiv măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în municipiul Deva pe o durată de 3 ani. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţele penale mai sus arătate. 3. Condamnă pe inculpatul Călmuş Marius-Daniel la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a şi e Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârşită la data de 22.03.2008). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului Călmuş Marius-Daniel pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art. 14 şi 346 Cod de procedură penală, în referire la art. 998 şi urm. Cod civil, obligă pe inculpaţii Hătărăscu Laurenţiu, G********* M***** şi Călmuş Marius-Daniel la plata – în solidar – a sumei de 349,77 lei cu titlu de despăgubiri materiale, către partea vătămată/civilă S.C. Selgros Cash&Carry S.R.L. Bucureşti (punct de lucru Galaţi). În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru faza de cercetare judecătorească la instanţa de fond (av. Geru Luminiţa), în sumă de 900 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi. În temeiul art. 191 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţii Hătărăscu Laurenţiu, G********* M***** şi Călmuş Marius-Daniel la plata a câte 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile. PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului Călmuş Marius-Daniel asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
-pronunţare 27.05.2011.
-pentru lipsă de procedură.
Soluţia: Termen de judecata – 20.01.2011 sala 6 Cauza amânării : Pentru lipsă de procedură cu inculpat Hătăraşcu
-termen 18 nov 2010 sala 6, ptr. lipsă de procedură.
-termen 14 oct 2010 sala 6, ptr. administrare probe.
-termen 26.08.2010 sala 6, ptr. legala constituire a completului de judecată.
-termen 15 iunie 2010 sala 1, ptr. lipsă de procedură.
-termen 18 mai 2010 sala 1,ptr. lipsă de procedură.
-termen 20.04.2010 sala 1, ptr. administrare probe.
-termen 23 martie 2010 sala 1,ptr. lipsă de procedură.
-termen 16.02.2010 sala 1,ptr. lipsă deprocedură şi administrare probe.
-termen 12 ian 2010 sala 1, ptr. administrare probe.
- termen 10 nov 2009 sala 1, ptr. administrare probe.
Termen – 06.10.2009 s1t1 – pentru lipsa martori
Termen – 25.08.2009 s1t1 pentru lipsă de procedură cu inculpatul
Termen – 09.06.2009 s1t1 pentru lipsă de procedură cu inculpatul
Termen – 05.05.2009 s1t1 pentru lipsă de procedură cu inculpatul arestat
Soluţia: Termen – 24.03.2009 s1t1 pentru lipsă relaţii,lipsă de procedură cu inculpatul
TERMEN DE JUDECATĂ: 17.02.2009 SALA1, TIMPUL 1 Pentru comunicare relaţii.