F********* G***** R***** 2**********
Recurent INCULPATD******* A*****
Intimat P.VATAMATAW*********** A*****
Intimat P.VATAMATAD***** L**** A****
Intimat P.CIVILĂW********* A*****
Intimat P.CIVILĂÎn baza art.385 idn.15 pct.2 lit.d C.p.p admite recursul formulat de inculpatul Fântâneanu George Rafael împotriva deciziei penale nr.289/A/22.10.2008 a Tribunalului Timiş pronunţată în dosar nr.13380/325/2007. Casează în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr.1258/20.05.2008 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în dosar nr.13380/325/2007. Înlătură dispoziţia de interzicere a dreptului de a alege, prev. de art.64 lit.a teza I-a, ca pedeapsă accesorie. Menţine în rest dispoziţiile deciziei penale recurate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv din data de 22.10.2008 la zi. În baza art.192 al.3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.08.2009.
lipsa procedura cu p.civ Danduci A. mentine starea de arest a inculpatului.
În baza art. 3002 C.p.p. raportat la art. 160b C.p.p., menţine măsura arestării preventive a inculpatului FÂNTÂNEANU GEORGE RAFAEL, urmând ca temeinicia şi legalitatea acesteia să fie verificată anterior împlinirii duratei de 60 zile.
cerere amânare a avocatului. pentru citare părti. menţine starea de arest a inculpatului
În temeiul prevederilor art. 3002 C.p.p. raportat la prevederile art. 160b C.p.p., menţine măsura arestării preventive a inculpatului Fântâneanu George Rafael, urmând ca temeinicia şi legalitatea acesteia să fie reverificată anterior împlinirii perioadei legale de 60 zile. Amână judecarea cauzei la data de 12 martie 2009, ora 9,00, termen pentru când vor fi citaţi inculpatul-recurent şi părţile civile intimate.
In temeiul prevederilor art. 300 ind. 2 Cpp rap.la art. 160 ind. b Cpp men'ine masura arestarii preventive a inculpatului Fantaneanu George Rafael urmand ca temeinicia si legalitatea acesteia sa fie reverificata anterior implinirii perioadei legale de 60 de zile. In baza art. 6 Cpp incuviinteaza cererea de amanare formulata de aparatorul ales al inculpatului. Amana judecarea cauzei la data de 29.01.2009.