Dosar 13393/325/2008 din 28.08.2008

reziliere contract


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13393/325/2008
Data dosar:
28.08.2008
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
reziliere contract
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.10.2010 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Perimat

    Constată perimată actiunea.

  • Sedinta din data de 02.04.2009 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amânat

    INSTANTA, În temeiul dispoziţiilor art. 242 pct. 1 Cod Procedură Civilă, va admite cererea formulată de părţi, astfel că, DISPUNE Suspendă judecarea cauzei în baza textului de lege mai sus arătat, până când partea interesată va solicita repunerea pe rol a cauzei. Pronunţată în sedinţă publică azi, 02.04.2009

  • Sedinta din data de 19.03.2009 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amânat

    INSTANTA, Apreciind că decizia penală depusă la dosar de avocatul pârâtei 1 nu echivalează cu o dovada de începere a urmării penale faţă de făptuirea Tundrea Katrhryn, ţinând seama de copia adresei trimisă de această pârâtă la Parchet, datată 17.03.2008, în scopul comunicării stadiului de soluţionare a dosarului penal, instanţa va încuviinţa cererea de amânare a cauzei formulată de avocat Mureşan Valentina şi va pune în vedere acesteia să facă dovada începerii urmăririi penale faţă de Tundrea Kathryn, sens în care, DISPUNE Pune în vedere acesteia să facă dovada începerii urmăririi penale faţă de Tundrea Kathryn. Amână judecarea cauzei la data de 02.04.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când pârâta 1 se va conforma dispoziţiilor instanţei în sensul celor mai sus arătate. Pronunţată în sedinţă publică azi, 19.03.2009.

  • Sedinta din data de 19.02.2009 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amânat

    INSTANTA Faţă de cererea avocatului pârâtei SC Stiram Perla Vlădesei SRL, o consideră prematur formulată, astfel că va pune în vedere acesteia să facă dovada începerii urmăririi penale faţă de reclamantă, astfel că va acorda un termen de judecată, sens în care, DISPUNE Pune în vedere avocatului pârâtei SC Stiram Perla Vlădesei SRL să facă dovada stadiului în care se află contestaţia în anulare aflată pe rolul Înaltei Curti de Casaţie si Justiţie, să facă dovada soluţionării cauzei penale, respectiv dacă s-a început urmărirea penală faţă de reclamantă, pentru săvârşirea de către aceasta a infracţiunii de fals în declaraţii. Amână judecarea cauzei la data de 19.03.2009 termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când societatea pârâtă, prin avocat se va conforma dispoziţiilor instanţei în sensul celor mai sus arătate. Pronunţată în sedinţă publică azi, 19.02.2009.

  • Sedinta din data de 05.02.2009 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amânat

    INSTANTA Constatând întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de avocat Valentina Mureşan pentru pârâta 1, va acorda un termen de judecată, sens în care, DISPUNE Pune în vedere avocatului pârâtei SC Stiram Perla Vlădesei SRL să facă dovada stadiului în care se află contestaţia în anulare aflată pe rolul Înaltei Curti de Casaţie si Justiţie, să facă dovada soluţionării cauzei penale, respectiv dacă s-a început urmărirea penală faţă de reclamantă, pentru săvârşirea de către aceasta a infracţiunii de fals în declaraţii. Amână judecarea cauzei la data de 19.02.2009 termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când societatea pârâtă, prin avocat se va conforma dispoziţiilor instanţei în sensul celor mai sus arătate. Pronunţată în sedinţă publică azi,05.02.2009.

  • Sedinta din data de 08.01.2009 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amânat

    INSTANTA În raport de aspectele arătate la acest termen de judecată de avocaţii părţilor prezente, va pune în vedere avocatului pârâtei SC Stiram Perla Vlădesei SRL să facă dovada stadiului în care se află contestaţia în anulare aflată pe rolul Înaltei Curti de Casaţie si Justiţie, să facă dovada soluţionării cauzei penale, respectiv dacă s-a început urmărirea penală faţă de reclamantă, pentru săvârşirea de către aceasta a infracţiunii de fals în declaraţii, sens în care, DISPUNE Pune în vedere avocatului pârâtei SC Stiram Perla Vlădesei SRL să facă dovada stadiului în care se află contestaţia în anulare aflată pe rolul Înaltei Curti de Casaţie si Justiţie, să facă dovada soluţionării cauzei penale, respectiv dacă s-a început urmărirea penală faţă de reclamantă, pentru săvârşirea de către aceasta a infracţiunii de fals în declaraţii. Amână judecarea cauzei la data de 05.02.2009 termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când societatea pârâtă, prin avocat se va conforma dispoziţiilor instanţei în sensul celor mai sus arătate. Pronunţată în sedinţă publică azi, 08.01.2009.

  • Sedinta din data de 27.11.2008 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 08.01.2009 pentru a se cita pârâţii lipsă cu un exemplar al întâmpinării formulată de societatea pârâtă.

  • Sedinta din data de 30.10.2008 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 27.11.2008 pentru ca pârâta 1 să-şi pregătească apărarea în cauză.

Flux dosar


Actualizare GRPD