P**** G*******
PetentI************ D* P****** A* J*** B****
IntimatRespinge plângerea ca neîntemeiată. Obligă petentul la plata sumei de 99,99 lei către martorul Bădilă Fabian, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de drum efectuate de către martor.Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.02.2009.
Citarea martorului Bădilă Fabian atât în procedura obisnuită cât si cu mandat de aducere.
Încuviinţează pentru intimat proba testimonială cu doi martori. Citarea martorilor propuşi de intimat. Pune in vedere reprezentantului intimatului să depună la dosar adresa celui de-al doilea martor. Acordă termen cauzei la data de 14.01.2009, in vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Încuviinţează pt petent proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu doi martori, şi anume Scoarţă Mihai şi Pîrvu Dacian-Constantin, care vor fi citaţi la adresele indicate. Încuviinţează pt intimat proba cu înscrisurile de la dosar. Acordă termen cauzei la data de 10.12.2008, in vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Acordă termen cauzei la data de 19.11.2008 având în vedere lipsa de procedură cu petentul şi intimatul. Pronunţată în şedinţă publică azi,05.11.2008.
Încuviinţează cererea intimatului de repunere pe rol a cauzei. Acordă termen cauzei la data de 05.11.2008.
pentru lipsa părţilor. Citarea părţilor.
În temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, suspendă judecata plângerii privind pe petentul P**** G*******, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei seria AY nr. 2742770, ca urmare a lipsei părţilor legal citate. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţata în şedinţă publică, azi, 03.09.2008.