S* S**** C** S**
DebitorR**** A******* A D********* P***** C*** N*****
CreditorN*** S***
LichidatorD******* V*****
CreditorO****** R********** C********* V*****
Reprezentant legalÎn temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei. Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarului. Definitivă. Cu recurs.
Admite cererea de amânare formulată de către lichidatorul judiciar prin care acesta solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a depune la dosarul cauzei dovezile de comunicare a raportului cu privire la propunerea de închidere a procedurii, ca fiind întemeiată. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 16 noiembrie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 octombrie 2011, la sediul Tribunalului Vâlcea.
Admite cererea de amânare formulată de către lichidatorul judiciar prin care acesta solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru continuarea procedurii în vederea întocmirii raportului final de lichidare al societăţii debitoare, ca fiind întemeiată.
Ia act de renunţare la judecată.Cu recurs.
Desemnează comitetul creditorilor alcătuit din D******* V*****. SC MOTORACTIVE SRL şi Regia Autonomă a domeniului public Cluj-Napoca.Cu recurs. termen fond 22.06.2011
Repune cauza pe rol cu privire la cerere înlocuire lichidator judiciar pentru a se cita comitetul creditorilor conform art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Termen fond : 25 mai 2011, pentru continuarea procedurii
Amână cauza la data de 13.04.2011 pentru ca lichidatorul să ia cunoştinţă de cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar formulată de debitoarea S* S**** C** S**
Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 16 martie 2011, pentru când cita lichidatorul judiciar pentru a se pune în discuţie cererea de înlocuire a acestuia formulată de către creditorul Nicolaescu Florin. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 februarie 2011 la sediul Tribunalului Vâlcea.
Admite cererea administratorului judiciar In temeiul art. 107 lit. D din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune începerea procedurii simplificate a falimentului debitorului S* S**** C** S**. In temeiul art.107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează lichidator pe N*** S*** cu o retribuţie de 300 lei lunar, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25. Definitivă. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Termen de fond 02.02.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.11..2010.
Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 24 noiembrie 2010, pentru când se va emite adresă administratorului judiciar N*** S*** CRAIOVA, pentru a depune la dosarul cauzei dovada de comunicare a propunerii de trecere la faliment în procedura simplificată a societăţii debitoare şi debitoarei potrivit dispoziţiilor art. 54 alin.2 din Legea nr. 85/2006, avându-se în vedere că în înscrisurile depuse pentru termenul de astăzi la dosar nu există decât dovezile de comunicare a propunerii de trecere la faliment în procedura simplificată către creditori. Se va comunica de asemenea lichidatorului judiciar şi copie după cererea de înlocuire a sa formulată de către societatea debitoare, urmând ca acesta să precizeze în scris punctul său de vedere cu privire la cererea formulată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2010 la sediul Tribunalului Vâlcea.
Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 10 noiembrie 2010, pentru când se va emite adresă administratorului judiciar N*** S*** CRAIOVA, pentru a depune la dosarul cauzei dovezilor de comunicare a propunerii de trecere la faliment în procedura simplificată a societăţii debitoare şi creditoarei care a solicitat deschiderea procedurii potrivit dispoziţiilor art. 54 alin.2 din Legea nr. 85/2006. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2010 la sediul Tribunalului Vâlcea.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active.respinge cererea ca fiind formulată de către o persoană fără calitate. Cu recurs.
Pentru continuarea procedurii.
Pentru continuarea procedurii.
Admite cererea de amânare formulată de către lichidatorul judiciar, prin reprezentant în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării cererii de antrenare răspundere personală, ca fiind întemeiată. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 10 martie 2010, pentru când instanţa pune în vedere lichidatorului judiciar prin reprezentant să verifice cererea de înscriere la mas credală formulată de către creditoarea SC AMSET PRODEXIM SRL JILAVA şi să formuleze un punct de vedere cu privire la aceasta. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2010 la sediul Tribunalului Vâlcea.
Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 27 ianuarie 2010, în vederea continuării procedurii. Se va emite adresă lichidatorului judiciar să verifice cererea de înscriere la masa credală formulată de către SC AMSET PRODEXIM SRL JILAVA şi să formuleze un punct de vedere cu privire la aceasta şi totodată să precizeze dacă înţelege să promoveze cerere de antrenare răspundere personală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 noiembrie 2009, la sediul Tribunalului Vâlcea.
Admite cererea administratorului judiciar. În baza art. 107 lit.D din Legea nr. 85/2006. Dispune începerea procedurii simplificate a falimentului debitoarei. În baza art. 107 alin.2 Desemnează lichidator pe N*** S*** care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 cu o retribuţie de 200 lei lunar. Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Termen de fond 4 noiembrie 2009. Cu recurs.
Pentru a se înainta completului titular S4.
Pentru soluţionarea recursului.
În vederea soluţionării recursului.
În vederea soluţionării recursului formulat împotriva sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei.
Respinge contestaţia. Admite cererea. În temeiul art.33 alin.4; Dispune deschiderea procedurii. Numeşte adm.jud. pe N*** S*** cu o retribuţie de 300 lei lunar. T.fond. 04.03.2009. Cu rcurs.
Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 28 ianuarie 2009, pentru când se vor comunica înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către societatea debitoare, cu privire la existenţa lichidităţilor băneşti, creditoarei Regia Autonomă a Domeniului Publice Cluj Napoca. Se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2008.
repus pe rol pentru a se face adresă debitoarei.
Pentru a se face adresă debitoarei.
Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 1 octombrie 2008, pentru când se vor cita părţile, respectiv, societatea debitoare cu menţiunea de preciza dacă cererea de la fila 63 dosar reprezintă o întâmpinare sau o contestaţie. În cazul în care aceasta cerere reprezintă o contestaţie împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei urmează să fie timbrată cu taxă de timbru în sumă de 39 lei şi timbru judiciar în sumă de 0,3 lei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 septembrie 2008.
Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu părţile, amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 3 septembrie 2008, pentru când acestea se vor cita respectiv, societatea debitoare cu duplicat după cererea de chemare în judecată. Se vor emite adrese atât la O****** R********** C********* V*****, pentru a solicita relaţii cu privire la sediul social al societăţii debitoare şi totodată la Primăria Municipiului Rm.Vâlcea, pentru a solicita relaţii cu privire la bunurile mobile şi imobile aflate în patrimoniu societăţii debitoare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2008.