U******** T*****
ReclamantP******* O******* C********** - A***** I***
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă Primarul oraşului Călimăneşti să comunice petentului informaţiile solicitate prin cererea înregistrată sub nr.2564/14.02.2008 de la pct.2 (a), 3 şi 4. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
In temeiul art.68 alin.1 Cod procedură civilă, pune în vedere numitului Ungureanu Doru să depună la dosar, cu cinci zile înainte de termenul acordat, procura de reprezentare în judecată a reclamantului U******** T*****, făcută prin înscris sub semnătură legalizată.
Respinge cererea de reexaminare
Amână judecarea cauzei la data de 07 octombrie 2008, pentru a se soluţiona cererea de reexaminare a sancţiunii aplicate pârâtului în baza prevederilor art.108 ind.1 alin.2 lit.”f” din Codul de procedură civilă, prin încheierea de şedinţă din data de 09.09.2008. Totodată, urmează a se repeta citarea părţilor cu menţiunea pentru reclamant de a comunica la dosar dacă solicită judecarea cauzei în lipsă şi dacă mai stăruie în soluţionarea acţiunii.
Amână judecarea cauzei la data de 23 .09.2008, pentru când se va repeta citarea părţilor . Se va reveni cu adresă către pârât, cu menţiunea de a comunica instanţei dacă s-a răspuns reclamantului cu informaţiile de interes public solicitate prin cererile înregistrate sub nr.2564/14.02.2008 şi sub nr.4367/13.03.2008. Faţă de faptul că aceste relaţii au fost solicitate de instanţa de judecată şi prin adresele emise la data de 10 iunie 2008 şi 24 iunie 2008, iar până la această dată – 09 septembrie 2008 nu au fost comunicate la dosarul cauzei, se dispune amendarea pârâtului cu 500 lei - amendă judiciară conf.prev. art.108 ind.1 alin.2 lit.”f” din C.p.c.şi se va proceda la darea în debit a acestuia. In cazul în care pârâtul din nou nu va răspunde la relaţiile solicitate de instanţă, se vor aplica dispoziţiile art.13 alin.4 din Legea nr.554/2004 .Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte amenda judiciară aplicată pârâtului.
Amânat la data de 09.09.2008 pentru lipsă de procedura.
Adresă la pârât pentru a comunica dacă s-a răspuns reclamantului la relaţiile solicitate.