I** I****
ReclamantS* A*** S*
PârâtAdmite cererea formulata de reclamantul I** I****, cu domiciliul în Timişoara, str. Arcadievici Timiriazev, nr. 21, jud. Timiş în contradictoriu cu pârâta S* A*** S*. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinţei civile nr. 10038/24.06.2009 în sensul că în loc de numele reclamantului de IOV TEODOR, cum a fost în mod eronat trecut, se va trece I** I****. Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Încuviinţează proba testimonială cu martorii Katona Pavel şi Chiorean Gheorghe. Amână judecarea cauzei la data de 24.06.2009, termen pentru când se va cita reclamantul şi martorii, pârâta având termen în cunoştinţă.
Amână judecarea cauzei la data de 29.04.2009, termen pentru când se va cita reclamantul cu menţiunea de a depune la dosar numele şi adresele martorilor propuşi, sub sancţiunea decăderii din probă.
Suspendat în baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Având în vedere adresa de la Primăria Ghiroda, instanţa constată că taxa de timbru a fost legal calculată şi achitată de către reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 21.01.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor.
Se va emite adresă către Primăria Ghiroda, în vederea comunicării valorii de impunere a terenului în litigiu. Amână judecarea cauzei la data de 10.12.2008, termen dat în cunoştinţă pârâtei şi se va cita reclamantul, cu un exemplar din întâmpinare.