M********* A***** M****
CondamnatÎn baza art.455 raportat la art.453 al.21 C.p.p., ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul MIHĂILEANU ADRIAN MIHAI. În baza art. 192 al.2 C.p.p. obligă petentul la plata a 200 RON lei care se vor achita în contul IBAN nr. RO59TREZ7035032XXX005229 cod fiscal 434063307 deschis la Trezoreria Sectorului 3 Bucureşti, beneficiar Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.10.2008.
Constatând lipsa dosarului de fond nr.13691/299/2008, urmează a dispune amânarea judecării cauzei şi totodată va dispune efectuarea unei adrese către Tribunalul Bucureşti în vederea restituirii acestui dosar,
Deliberând asupra probelor solicitate urmează să încuviinţeze efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă starea de sănătate a inculpatului permite executarea pedepsei în regim de detenţie sau se impune întreruperea executării acesteia, şi să respingă cererea de emitere a unor adrese către Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia, Spitalul Militar Central şi Spitalul Municipal Bucureşti, pentru a ne comunica afecţiunile pentru care inculpatul a fost internat şi desele internări suferite de inculpat şi ataşarea fişei medicale de penitenciar a inculpatului,