P*** D******
ReclamantŢ**** C* S***
PârâtAdmite acţiunea civilă.
Terrmen acordat pentru ca reclamanta să facă dovada achitării impozitului pe terenul ce formează obiectul cauzei şi pentru a depune la dosar alte înscrisuri pentru completarea probatoriului.
TERMEN PENTRU ADMINISTRARE PROBE.
Termen acordat pentru ca reclamanta să facă dovada timbrării acţiunii la valoarea de circulaţie a terenului ce formează obiectul antecontractului de vânzare cumpărare respectiv cu suma de 54 lei şi timbru judiciar în sumă de 0,3 lei şi pentru a depune în completarea probei încuviinţate alte înscrisuri.
Se acordă termen la cererea apărătorului reclamantei pentru a achita taxa de timbru.