Dosar 13771/180/2007 din 09.07.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13771/180/2007
Data dosar:
09.07.2008
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.10.2008 la ora 09:00

    Complet: C10
  • Soluţionare

    În baza art.379 pct.2 lit.a din Cod pr.penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinţei penale nr.445 din 04.03.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.13771/180/2007 numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate şi durata termenului de încercare. Desfiinţează sentinţa penală apelată cu privire la aspectele menţionate, reţine cauza spre rejudecare iar pe fond: Majorează pedeapsa aplicată inculpatului C***** C*******, cu date de stare civilă cunoscute, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.87 alin.l din O.U.G.nr.195/2002 cu aplicarea art.74 lit.a, c şi art.76 lit.d din Cod penal de la 6 luni închisoare la 10 luni închisoare. Stabileşte termen de încercare conform art.82 din Cod penal, de 2 ani şi 10 luni începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Constată că intimatul-inculpat a fost asistat de avocat ales. In baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.10.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD