T******** F****
Apelant InculpatS**** G****
Intimat Parte vătămatăI***** I****
Apelant InculpatF***** V*******
Intimat Parte vătămatăAmână pronunţarea la 11.11.2008. Amână pronunţarea la 18.11.2008. Amână pronunţarea la 20.11.2008. Admite apelurile formulate de inculpaţii T******** F**** şi I***** I**** împotriva sentinţei penale nr. 51/19.02.2008 pronunţate de Judecătoria Tg. Bujor - jud. Galaţi. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată mai sus menţionată şi, în rejudecare, reduce de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului T******** F**** în baza art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. În conformitate cu disp. art. 83 C.p. revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului T******** F**** prin s.p. nr. 403/2005 a Judecătoriei Tg. Bujor, definitivă prin neapelare la 31.05.2005 şi dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre astfel încât va executa în total 3 ani şi 3 luni închisoare. reduce de la 3 la 1 an şi 4 luni pedeapsa închisorii aplicată inculpatului I***** I****, prin sentinţa apelată, în baza art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g şi i C.p. prin reţinerea în favoarea acestui inculpat a circumstanţei atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a C.p. în referire la art. 76 lit. c C.p. în temeiul disp. art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii în cuantum de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului I***** I**** pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni calculat conform disp. art. 82 c.p. În conformitate cu disp. art. 71 alin. 5 c.p. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. p. aplicată inculpatului I***** I**** pe durata termenului de încercare mai sus stabilit. În baza disp. art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului I***** I**** asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor legale relative suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Acordă termen de judecată la data de 28.10.2008 sala 2 pentru lipsă de apărare.
Amână judecarea cauzei la data de 29.09.2008 sala 2 pentru ca apelantul-inculpat să-şi angajeze apărător.