R******* I**
InculpatÎn baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplic. art.74 lit.a, c C.pen. şi art.76 lit.d C.pen., condamnă pe inculpatul R******* I** la pedeapsa de 9 ( nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen., pe durata pedepsei. În baza art.81 alin.1 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe o durată de 2 ani şi 9 luni, ce constituie termen de încercare, potrivit art.82 alin.1 C.pen. În baza art.359 C.proc.pen.,atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art.83-84 C.pen. În baza art.71 alin.5 C.pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza 191 alin.1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 310 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va vira din fondul M.J. către B.A. Tulcea, pentru avocat Ghigu Oana-Mădălina. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.02.2008.
amână pronunţarea la 12.02.2008