N***** C*****
InculpatAmână pronunţarea la data de 20.09.2010. Amână pronunţarea la data de 22.09.2010. Condamnă pe inculpatul N***** C***** la o pedeapsă de 6 (şase)luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată (faptă săvârşită la data de 18.06.2009), cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal. În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului N***** C***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase)luni. În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru faza de cercetare judecătorească la prima instanţă, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, către Baroul Galaţi. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul N***** C***** la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
-termen 13 sept 2010 sala 6, ptr. administrare probe.
-termen 29 iunie 2010 sala 1, pentru lipsă de procedură.
-termen 18 mai 2010 sala 1, ptr lipsă de procedură.
-termen 09.03.2010 sala 1,ptr. lipsă deprocedură.
Termen – 12.01.2010 s1t1 pentru lipsă de procedură cu inculpatul
Termen – 27.10.2009 s1t1 pentru continuarea judecăţii
TERMEN DE JUDECATĂ 01.09.2009 SALA1, TIMPUL1 Pentru lipsă de procedură cu inculpatul.
Termen – 26.05.2009 s1t1 pentru lipsă de procedură cu inculpatul
Termen – 24.02.2009 s1t1 pentru lipsă de procedură cu inculpatul