G**** V* V*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, condamnă pe inculpatul GHIŢĂ VASILE, fiul lui Vasile şi Maria, născut la data de 11.04.1958, în Ploieşti, jud. Prahova, cetăţean român, stagiu militar satisfacut, fără antecedente penale, căsătorit, domiciliat în Ploieşti, str. Ghe.Grigre Cantacuzino, nr.148, bl. 3 D 1, ap.32, et.7, jud. Prahova, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art. 87 al.1 din O.U.G. 195/2002, faptă din data de 04.06.2008, la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare. Cu aplic. art. 71 şi 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p. În baza art.81 şi 82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 4 ani, termen de încercare. În baza art. 71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii obligaţiilor civile din prezenta hotărâre până la expirarea acestui termen. În baza art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul să plătească statului 600 lei cheltuieli judiciare, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.03.2009.
Instanţa va încuviinţa, în temeiul disp. art. 67 c.p.p., probele solicitate de inculpat în circumstanţiere, considerându-le concludente şi utile soluţionării cauzei şi în vederea administrării acestora, instanţa va amâna judecarea cauzei
Având în vedere lipsa inculpatului la acest termen de judecată, instanţa va amâna judecarea cauzei şi va dispune citarea sa cu mandat de aducere şi prin modalităţile prev. de art. 177 c.p.p.
fata de lipsa inculpatului la acest termen de judecata