G**** V*****
InculpatAmână pronunţarea la data de 02.12.2009 HOT nr. 1991 În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit.a şi lit.c, art. 76 lit. d din Codul penal condamna pe inculpatul G**** V***** la o pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicol având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur. In baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit. b din Codul penal. În baza art. 81 din Codul penal, suspenda condiţionat executarea pedepsei, pe durata unui termen de incercare de 2 ani şi 6 luni ani, stabilit in conditiile art. 82 din Codul penal. In baza art. 71 alin.5 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 359 Cod pr. penală atrage atentia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendarii condiţionate a executarii pedepsei prevazute de art. 83 din Codul penal. În temeiul art. 189 Cod pr. penală onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi În temeiul art. 191 alin. 1 din Codul de procedura penala, obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.
TERMEN - 24.11.2009 S1T1 pentru lipsă cazier
Termen de judecată: 20.10.2009 SALA 1 CAUZA AMÂNĂRII: În temeiul art. 6 din CEDO pentru ca inculpatul să aibă dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială şi a Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Galaţi din data de 28.08.2009;
TERMEN DE JUDECATĂ 08.09.2009 SALA 1, TIMPUL 1 Pentru audiere martori.
Cauza amânării: Termen – 16.06.2009 s1t1 pentru lipsa martori
Termen – 12.05.2009 s1t1 pentru lipsa de apărare a inculpatului
TERMEN DE JUDECATĂ : 24.03.2009 SALA 1, TIMPUL 1 Pentru angajare apărător ales.