Dosar 14504/281/2008 din 11.11.2008

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14504/281/2008
Data dosar:
11.11.2008
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.11.2008 la ora 8:30

    Complet: 1 Penal
  • Soluţionare

    SP NR. 2169 Admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Târgşor, privind pe condamnata Popa Gheorghiţa, fiica lui Virgil şi Alexandra, născută la data de 03.10.1954 în loc. Tufeni, jud. Olt, în prezent aflată în executarea pedepsei de 16 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 199/1998 pronunţată de Jud. Bucureşti Sector 2 şi, în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 1715 zile de închisoare, rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 RON, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnată de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.11.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD