S* T********** 2*** S*
ReclamantA******** D* P********** M**** V*******
PârâtDeclină competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.10.2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea formulată reprezentanta pârâtei prin care solicită amânarea cauzei în vederea achitării debitului şi depunerii la dosar a dovezilor de achitare. Pune în vederea reprezentantei pârâtei să depună înscrisurile privind achitarea debitului, în termen legal . Se citează reclamanta. Amână judecarea cauzei la 10.10.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.09.2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă – complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea formulată în scris de administratorul pârâtei , prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare. Se citează părţile. Amână judecarea cauzei la 12.09.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iunie 2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă – complet specializat contencios administrativ şi fiscal.