P**** M******
PetentAdmite cererea petentului P**** M****** şi constată reabilitarea de drept privind pedepsele de 6 luni închisoare cu aplicarea art.81 C.penal pentru săvârşirea infracţiunii prev şi ped de art.30 al.1,2 lit.a şi c din Legea nr.2/1987 aplicată prin sentinţa penală nr. 404 din 16.12.1992 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosar nr. 3299/1992 respectiv pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare cu aplicarea art.81 C.penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev şi ped de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.g C.penal , art.224 al.1 C.penal aplicată prin sentinţa penală nr. 368 din 10.08.1993 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosar nr. 1011/1993. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în cazierul judiciar al petentului conform prezentei după rămânerea definitivă. In baza art.192 al.3 C.pr.penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.