Dosar 14698/180/2007 din 29.07.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14698/180/2007
Data dosar:
29.07.2008
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.10.2008 la ora 09:00

    Complet: C10
  • Soluţionare

    În baza art.379 pct.2 lit.a din Cod pr.penală admite apelul declarat de apelantul-inculpat C**** P**** împotriva sentinţei penale nr.1175 din 10.06.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.14698/180/2007, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate şi la termenul de încercare stabilit. Desfiinţează sentinţa penală menţionată sub aspectele arătate, reţine cauza spre rejudecare şi în fond: Reduce pedeapsa aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii, de la 8 luni închisoare la 4 (patru) luni închisoare. In temeiul art.82 Cod pr.penală, stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 4 luni începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Constată că în apel, inculpatul a fost asistat de un apărător angajat. In temeiul art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 octombrie.2008.

  • Sedinta din data de 23.09.2008 la ora 09:00

    Complet: C10
  • Încheiere

    Pentru angajare apărător; Termen 28.10.2008 ora 9 C10

Flux dosar


Actualizare GRPD