T***** M*****
ReclamantD******* P****** D* P*********
PârâtAdmite cererea de investire
Sentinţa civilă nr.315 din data de 2.02.2009. Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Respinge, ca prescrisă, cererea pentru perioada 1.01.2004 - 18.11.2005. Admite, în parte, acţiunea. Obligă pârâta să acorde reclamantului drepturile băneşti reprezentând suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare datorate pentru perioada 19.11.2005 - 2.02.2009 - data pronunţării sentinţei, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.Respinge, ca neântemeiat, capătul de privind acordarea acestor drepturi pentru viitor. Cu recurs.
Dispune 19.01.2009. Amână judecata cauzei la data de 2.02.2009 pentru când se va cita reclamantul cu copie de pe întâmpinare şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei actele justificative în dovedirea calităţii de funcţionar public.