V**** R***
InculpatD******* D** S*****
InculpatC****** P******
Parte civilăS******** D* P******** D* P* L**** T********* B********
Autoritate tutelarăD******* G*****
Parte responsabilă civilmenteCondamnă pe inculpatul V**** R*** pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al.1, 2 lit. b, al.2 ind.1 lit. a, b, c C.pen. cu aplic. art.75 lit. c C.pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare. Condamnă pe inculpatul DULGHERU DAN ŞTEFAN pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al.1, 2 lit. b, al.2 ind.1 lit. a, b, c C.pen. cu aplic. art.99 şi urm. C.pen. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. Constată concursul cu faptele care au făcut obiectul sentinţei penale nr. 2254/08.11.2007 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi conform art.34, 35 C.pen. contopeşte pedepsele inculpaţilor şi aplică inculpatului V**** R*** un spor de 1 an, iar inculpatului Dulgheru Dan Ştefan un spor de 6 luni astfel că în final inculpatul V**** R*** execută pedeapsa de 8 ani închisoare, iar inculpatul Dulgheru Dan Ştefan 4 ani închisoare. În temeiul art.14 rap. la art.346 C.proc.pen. coroborat cu art.998 C.civ. obligă inculpaţii, în solidar, şi în solidar şi cu părţile responsabile civilmente D******* G***** şi Dulgheru Delia, la 4000 lei despăgubiri către partea civilă C****** P******, cu dobânda legală până la data plăţii integrale. Conform art.191 C.proc.pen. obligă pe fiecare inculpat la câte 1000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Amana pronuntarea solutiei in cauza pentru 09 iulie 2009.
Amana pronuntarea solutiei pt. 07.07.2009.
Amana pronuntarea solutiei in cauza pt.02.07.2009.
Lipsa inculpatului DDS care nu a fost trasnferat din PNT Targu Mures.
Lipsa inculpatului VR transferat in Penitenciarul Arad.
Lipsa martorului care va fi adus cu mandat. Introducerea in cauza a partilor responsabile civilmente.
Lipsa inculpatului VR care nu a fost transferat din PNT Arad.
Lipsa inculpatului V**** R*** transferat in PNT Arad.
Citarea martorilor propusi prin rechizitoriu. Solicitarea cazierelor inculpatilor.
Lipsa inculpatului V.R. care nu a fost transferat din PNT Arad.
Lipsa inculpatului V.R. care a fost transferat in PNT Arad. Revenirea cu adresa si mandat de transfer.
Lipsa inculpatului V.R. care a fost transferat in PNT Arad. Lipsa de procedura cu partea civila C.P., citarea acestuia de la locul de munca.