S***** I**
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtRespinge contestaţia formulată de contestator S***** I**, domiciliat în com. Băbana, str. Lupuieni, judeţul Argeş, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII ARGEŞ, cu sediul în Piteşti, str. I.C. Brătianu, nr. 38, judeţul Argeş.. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Octombrie 2008, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, complet specializat de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Încuviinţează pentru contestator proba cu expertiză contabilă care să stabilească cuantumul pensiei în funcţie de înscrisurile de la dosarul de pensie şi de decizia contestată. Numeşte expert contabil prin tragere la sorţi pe d-na Iancu Violeta. Fixează onorariul provizoriu de expert în suma de 320 lei, în sarcina contestatorului. Pune în vedere contestatorului să depună la dosar dovada achitării onorariului fixat, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Adresele către expert şi către Biroul Local de Expertize Judiciare se vor emite numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu pentru expert. Amână judecarea cauzei la data de 09.10.2008 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Septembrie 2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale