B**** G* C****** A*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, condamnă pe inculpatul BĂDIC CĂTĂLIN ADRIAN, născut la data 23.02.1980 în Ploieşti, jud.Prahova, fiul lui Gabriel şi Puica Cecilia, domiciliat în Ploieşti, str.Găgeni, nr.109, sc.B, ap.12, jud.Prahova, cu domiciliul ales în Ploieşti, str.Carpaţi, nr.5, ap.17, bl.33H, jud. Prahova, CNP *********7285, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art. 87 al.1 din O.U.G. 195/2002, faptă din 21.11.2007, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Cu aplic. art. 71 şi 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p. În baza art.81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.pen. În baza art. 71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare. În baza art. 191 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.04.2009.
amana pronuntarea la 13.04.2009
Amână pronunţarea la data de 10.04.2009. Cu apel odată cu fondul.
fata de lipsa inculpatului si citarea acestuia la adresa mentionata
Având în vedere cererea inculpatului de amânare a judecării cauzei, pentru a-şi angaja apărător ales, instanţa urmează a o admite
Fata de lipsa de procedura cu inculpatul.