M******** I****
PetentC****** L***** C******
IntimatC****** J******** N****
Intimatreconstituie 3 ha padure.
Admite cererea de preschimbarea termenului de judecată.
Pentru completarea probatoriului.
În temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, apreciind că proba u expertiză tehnică silvică este legală, pertinentă şi concludentă pentru justa soluţionare a cauzei, o va încuviinţa. Pentru considerentele ce preced, D I S P U N E : Încuviinţează efectuarea unei expertize tehnice în silvicultură privind terenul a cărui reconstituire se cere, avînd ca obiective: 1. identificarea terenului în cauză; 2. întocmirea schiţei; 3. identificarea amplasamentului în UA şi UP; 4. stabilirea categoriei de folosinţă actuale; 5. stabilirea vîrstei medii a pădurii; 6. să se precizeze dacă terenul este liber, respectiv dacă poate fi reconstituit pe vechiul amplasament; 7. să se precizeze pe baza datelor deţinute de Direcţia Silvică neamţ şi ocolul Silvic data preluării în amplasament silvic a terenului în cauză, respectiv persoana de la care a fost preluată. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiză în cuantum de 500 lei, care va fi achitat de petentă în contul expertului ce va fi numit. Se solicită expertului coordonator din cadrul BETC –lista experţilor în silvicultură. Desemnează expert în persoana domnului inginer Gafiţa Chiruţă Gheorghe. Acordă un nou termen de judecată la data de 10.02.2009, ora 9,00 pentru cînd petenta primeşte termenul în cunoştinţă; - se vor cita intimatele; - se va emite adresă de numire expertului desemnat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.12.2008.
Faţă de lipsa părţilor şi având în vedere că nu s-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa acestora, în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., D I S P U N E Suspendă judecarea cauzei având ca obiect plîngere la L 1/2000 formulată de petenta M******** I**** din sat Grozăveşti. Comuna Hangu, judeţul Neamţ, în contradictoriu cu intimatele C****** J******** N**** şi C****** L***** C******. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.09.2008.
Amână judecarea cauzei la data de 30.09.2008, ora 9, complet Cff2, pentru când: - se va cita petenta cu un exemplar din întâmpinarea Comisiei Locale. - se vor cita intimatele; - se va emite adresă către Comisia Judeţeană în vederea comunicării documentaţieide fundamentare a hotărârii în ceea ce o priveşte pe petentă.