T**** I* C****** V*****
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul TÂRLĂ CIPRIAN VASILE, fiul lui ION şi IRINA, născut la data de 10.02.1980 în jud.Prahova, oraş Câmpina, în prezent aflat în executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 191//2004 pronunţată de Tribunalul Prahova şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 942 zile de închisoare, rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 RON, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.11.2008.