Dosar 15138/281/2008 din 25.11.2008

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15138/281/2008
Data dosar:
25.11.2008
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.11.2008 la ora 8:30

    Complet: 6 Penal
  • Soluţionare

    Admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul DOCHIA ION SAMIR, fiul lui VASILE şi SONIA, născut la data de 02.03.1969, în jud.Prahova, loc.Şotriile, în prezent aflat în executarea pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 188/1999 pronunţată de Tribunalul Prahova şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 1238 zile de închisoare, rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 RON, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.11.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD