C***** P***
InculpatD********* B*****
Parte civilăÎn temeiul art.217 alin.4 C.pen. cu aplicarea art.74 lit.a,c C.pen. şi art.76 lit.c C.pen., condamnă inculpatul C***** P***, la pedepasade 6 luni închisoare. În temeiul art.81 C.pen. , dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni închisoare, care constituie termen de încercare. În temeiul art.359 C.p.p, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen. În temeiul art.346 comb. cu art.14 C.p.p. raportat la art.998,999 C.civ., admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul la plata sumei de 1400 lei, cu titlul de despăgubiri civile către partea vătămată D********* B*****, În temeiul art.191 C.p.p., obligă inculpatul la data de 400 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 200 lei onorariu apărător din oficiu la instanţă. Cu drept de aprel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.03.2009.
Amână judecarea cauzei, pt. emiterea unor mandate de aducere pt. martorii lipsă.
Amână judecarea cauzei, faţă de lipsa martorului.
Amână judecarea cauzei, pentru audierea martorilor lipsă şi a celor prezenţi la termenul de azi.
Amână judecarea cauzei, pt. repetarea procedurii de citare cu martorii lipsă.
Amână judecarea cauzei, faţă de lipsa părţilor.