R******* M******
Inculpat Intimat ÎN APELUL PARCHETULUIC******* D****
Intimat Parte civilăC******* D****
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad împotriva sentinţei penale nr. 892/11.12.2007 a Judecătoriei Bârlad, pe care o desfiinţează în parte, în latura penală. Rejudecând, majorează de la 4(patru) luni închisoare la (cinci) luni închisoare aplicată prin sentinţa apelată inculpatului R******* M******pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b, art. 76 lit. d C. pen. împotriva părţii vătămate C******* D****. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. bC. pen. în temeiul art. 71 al.2 C. penal. Suspendă condiţionat executarea pedepsei, în baza art. 81 C.pen. şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 5 luni. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii, în baza art. 71 al. 5 C. pen.şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării. Înlătură dispoziţiile contrare din sentinţă şi menţine celelalte dispoziţii. Cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedintă publică, azi, 16 aprilie 2008.
Cauză amânată pentru lipsă de procedură şi pentru lipsa apărătorului inculpatului intimat.
Amână cauza pentru a se îndeplini legal procedura de citare cu inculpatul, cf. art. 177 al. 4 C.p.p. prin afişare la Consiliul local Vinderei