S**** N*******
ReclamantS**** R***
PârâtAdmite cererea aşa cum a fost modificată. Constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafaţă de 850 mp (din măsurători 870 mp), situat în oraşul Popeşti - Leordeni, str. Nucului, nr. 68, individualizat în raportul de expertiză tehnică efectauta de expert tehnic judiciar Furtună Laurenţiu, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Constatând că probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei şi testimonială, solicitate de reclamantă prin avocat, sunt utile soluţionării cauzei, în temeiul art. 167 Cpc, urmează a le încuviinţa.
respinge cererea de reexaminare ca neîntemeiată.
În vederea soluţionării cererii de reexaminare a încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta S**** N*******, care se regăseşte la fila 69 dosar, urmează a înainta dosarul prezentei cauze la completul imediat următor, C4 – joi.
la solicitare părţii reclamante, pt. a se soluţiona cererea de reexaminare a taxei de timbru.
amâna cauza pentru a da posibilitate reclamantului să achite taxa judiciară de timbru
Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta S**** N*******. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicarE. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.05.2009.