R**** I***
InculpatD******* S******
Parte civilăO***** S*****
Parte civilăSent. pen. nr. 141/20.05.2008.Condamnă pe inculpatul R**** I***, fiul lui Tănăsie şi Sava, născut la 6 ianuarie 1942 în Borşa, CNP , de cetăţenie română, 8 clase, pensionar, căsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în Borşa, str. Valea Ilei, nr. 4, jud. Maramureş, -pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori prev. şi ped. de art. 108 al. 1 lit. „a” din L 46/2008 prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 32 al. 1 din OG nr. 96/98 cu aplicarea art. 13 c. pen. la 500 lei amendă; -pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori prev. şi ped. de art. 110 al. 1 lit. „a” din L 46/2008 prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 98 al. 1 din L 26/96 cu aplicarea art. 13 c. pen. la 500 lei amendă. În baza art. 33 lit. „a” şi 34 lit. „c” c. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai mare de 500 (cincisute) lei amendă şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 63¹c. penal. Obligă pe inculpat să plătească părţii civile D******* S****** Maramureş – O***** S***** Vişeu de Sus suma de 372,82 lei despăgubiri civile. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezintă onorar pentru av. Iusco Viorica, numită din oficiu, ce se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Hotarare 141 din 20.05.2008