M**** M**** G*******
Condamnatsp nr. 2371 Admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul M**** M**** G*******, fiul lui Marian şi Floriana, născut la data de 20.05.1984 în Ploieşti, jud. Prahova, în prezent aflat în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2083/2008 pronunţată de Jud. Ploieşti şi, în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 558 zile de închisoare, rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 RON, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.12.2008.