I******* R*****
Intimat IntervenientC********* O***** A****
Intimat PârâtI******* C*********
Recurent Reclamantadmite cererea.
Respinge acţiunea. Respinge cererea de intervenţie in interes propriu. Obliga reclamantul si intervenienta in interes propriu la plata cheltuielilor de judecata către parata in cuantum de 1200 lei reprezentând onorariu avocat. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţata in şedinţa publica, azi, 19.01.2011.
Amâna pronunţarea la data de 19.01.2011. Pronunţata in şedinţa publica, azi, 12.01.2011.
Instanţa, constatând că la fila 80 din dosar, se află o cerere formulată de intervenient, prin care arată că nu apreciază să timbreze, fiind vorba despre o cerere de intervenţie se impune să fie timbrată până la suma de 1531,2 lei şi timbru judiciar de 3
in vederea administrării probatoriului
IN VEDEREA ADMINISTRARII PROBATORIULUI
In vederea înaintării dosarului la noul complet legal învestit cu soluţionarea în continuare a cauzei, conform Hotărârii nr.12/03.05.2010 a Colegiului de Conducere, instanţa urmează să amâne judecarea cauzei şi să acorde un nou termen
Fata de cererea de amânare formulata de intervenienta, pentru a completa timbrajul cererii de interventie aflata la fila 29 dosar , considera necesara amânarea cauzei, sens in care
fata de cererea de amanare a aparatorului paratei
faţă de cererea de amânare
în vederea administrării probatoriului
in vedeea citarii paratului cu mentiunea personal la interogatoriu
În vederea administrării probatoriului şi în vederea respectării pp.continuităţii
În temeiul art. 98 alin. 5 şi 6 şi art. 22 alin. 2 lit. d din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, cu modificarile si completarile ulterioare, precum şi în temeiul art. 6 pct. 1 din CEDO constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Una din garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente este stabilirea unui nivel corespunzător al remuneraţiei pentru judecător, iar judecata în mod echitabil a unei cauze este afectată în cazul în care judecătorul trebuie să soluţioneze un număr considerabil de dosare în aceeaşi zi sau într-un termen determinat. Văzând că prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sau al unei perioade determinate, pentru a satisface cerinţa dreptului la un proces echitabil Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din raza CURŢII DE APEL PLOIEŞTI din data de 31.08.2009 precum şi Adunării Generale a judecătorilor din cadrul JUDECĂTORIEI PLOIEŞTI din data de 01.09.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen.
în vederea administrării probatoriilor
în vederea administrăii probatoriilor
în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu intervenienta I******* R*****
IN VEDEREA RESPECTARII PRINCIPIULUI CONTINUITATII