F***** M******
ReclamantN****** M****
ReclamantV***** C*********
ReclamantC**** E****
ReclamantI****** N****************
ReclamantRESPINGE CEREREA
lipsă dosar
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor prevăzute de art 298, alin 2, ultima liniuţă din Legea 53/2003- Codul Muncii Respinge excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei pt ca instanţa de control judiciar să se pronunţe în cazul în care se formulează recurs.
PENTRU A SE OBSERVA RAPORTUL DE EXPERTIZĂ
termen pentru efectuarea expertizei
termen pentru efectuarea expertizei
termen pentru efectuarea expertizei
termen pentru ca pârâta să-şi pregătească apărarea
pentru ase depune acte privind calitatea de salariaţi a reclamanţilor, contractul individual de muncă, CCM ce constituie izvor de drepturi şi obligaţii între părţi şi pentru ca societatea pârrtă să precizeze cum a fost compensat ajutorul mateial reprezentând contravaloarea unei cantităţi de gaze naturale
Încuviinţează probatoriul solicitat de avocatul reclamanţilor cu înscrisurile nominalizate privind depunerea la dosar a contractului colectiv de muncă, copia carnetelor de muncă şi a contractelor individuale de muncă ale reclamanţilor. Prorogă discutarea oportunităţii efectuării în cauză a unei expertize contabile după observarea înscrisurilor şi a întâmpinării. Pune în vedere părţilor, prin apărători, ca pentru termenul următor de judecată să aibă deja pregătite obiectivele pentru expertiza contabilă.