A******* O*******
ReclamantA******* F******
ReclamantS***** R**** P*** C******** L**** S******** R****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanţi.
Amână pronunţarea soluţiei, în vederea deliberării şi pentru ca părţile să formuleze concluzii scrise.
pentru ca reclamanţii să depună autorizaţia de construcţie a imobilului
În vederea audierii martorilor încuviinţaţi la termenul anterior.
În vederea revenirii cu adresă la Comisia Locală Sînnicolau Român, pentru a ne comunica în mod concret dacă acel teren a făcut parte din fostul CAP
pentru a se emite adresă la Comisia Locală Sînnicolau Român, pentru a ne comunica în mod concret dacă acel tern a făcut parte din fostul CAP
pentru a se repeta procedura de citare cu pârâtul şi faţă de cererea de amânare formulată de reclamanţi.
Amânat la data de 12.11.2008 pentru a se depune la dosar actele prezentate spre vedere în şedinţa publică şi în vederea studierii lor.
Amânat la data de 15.10.2008 în vederea lămuririi petitului acţiunii.
Amânat la data de 17.09.2008, pentru când se va comunica 1 ex. al precizării de acţiune cu pârâtul şi reclamanţii vor prezenta martorii propuşi.
în vederea adudierii martorilor propuşi de reclamanţi, şi pentru a se depune CF actualizat
Amânat la data de 14.05.2008, având în vedere cererea de amânare formulată de av. reclamanţilor, pe motiv că are deces în familie.
Amânat la data de 16 aprilie 2008 în vederea repetării procedurii de citare cu pârtul