M**** E*** F****
Apelant InculpatAdmite apelul formulat de inculpatul M**** E*** F****, împotriva sentinţei penale nr. 863 din 28 martie 2008 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 15879/215/2007. Desfiinţează în întregime sentinţa penală şi reţine cauza spre rejudecare. În baza art. 87 alin.5 din OUG195/2002 cu aplicarea art. 74 lit.a, c Cp şi art. 76 lit.d Cp. Condamnă pe inculpatul M**** E*** F**** la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 81 Cp. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. Atrage atenţia asupra disp. art. 83 Cp. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp pe durata prev. de art. 71 Cp. Aplică inculpatului disp. art. 71 alin.5 Cp. Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 150 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate la instanţa de fond, respectiv Judecătoria Craiova şi 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu la instanţa de apel. Cu recurs.
Amână judecarea cauzei la 08 septembrie 2008, termen dat în cunoştinţă apelantului inculpat M**** E*** F****. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2008.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al apelantului inculpat M**** E*** F**** în sensul de a depune motive dezvoltate de apel. Amână judecarea cauzei la 30 iunie 2008, termen dat în cunoştinţă apelantului inculpat M**** E*** F****. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Iunie 2008.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul inculpat M**** E*** F**** în sensul de a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei la 02 iunie 2008, termen dat în cunoştinţă apelantului inculpat M**** E*** F****. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Mai 2008.