M**** T*****
PetentI************ D* P****** A* J*** H********
Intimatpentru a se acorda posibilitate părţilor să formuleze şi să depună la dosar concluzii scrise - amanat pronunţarea la data de 23.06.2008 Admite plângerea civilă înaintată de petentul M**** T***** , în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI HUNEDOARA şi, în consecinţă: Anulează procesul verbal de contravenţie seria PCA nr. 3562031/19.02.2008 încheiat de SPR HUNEDOARA. Dispune exonerarea petentului de plata amenzii în sumă de 300 RON şi înlătură cele 4 puncte de penalizare – aplicate prin acesta. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.06.2008.
Pentru a se comunica un exemplar al întâmpinării cu petentul, Totodată, analizând cererea formulată în probaţiune de petent, s-a constatat că intimatul a depus la dosarul cauzei planşele foto efectuate la data constatării contravenţiei, certificatul şi buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, În ceea ce priveşte cererea petentului privind depunerea la dosarul cauzei a ordinului de serviciu al agentului constatator, instanţa a apreciat ca fiind neconcludentă această solicitare, întrucât existenţa contravenţiei nu depinde de acest considerent, Totodată, pentru ca petentul să indice împrejurările ce se doresc a se dovedi prin administrarea probei testimoniale şi, apreciind întemeiată solicitarea acestuia privind depunerea la dosarului cauzei a fişei tehnice a aparatului radar utilizat,