L*** R*****
Apelant ReclamantF****** V******* C*****
Apelant PârâtF****** L******
Apelant PârâtF****** V******* C***** (** S*** „***** ş* A********* )
Apelant PârâtF****** L****** S*** „***** ş* A*********
Apelant PârâtAdmite cererea formulată şi dispune învestirea cu formulă executorie a Sentinţei civile nr. 19040 din 18.12.2009, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 15980/325/2008, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1225/R/18.11.2011, pronunţată de Tribunalul Timiş – Secţia Civilă în dosarul nr. 15980/325/2008. Executorie. Irevocabilă.
Respinge acţiunea.
Avand în vedere că, potrivit Ordinului nr.3774/A/24.11.2009 emis de Presedintele Tribunalului Timis, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin.3 din Legea nr. 329/2009, judecatorului cauzei i s-au impus trei zile de concediu fară plată, în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie 2009 si doua ore libere, fară plată, în data de 17.12.2009, Amână pronunţarea la data de 18.12.2009.
Având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 al. 1 C.p.c., amână pronunţarea la data de 15.12.2009
Amână judecarea cauzei la data de 08.12.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când se va comunica prin citaţie pârâtului reclamant Fîntînă Vicenţiu Cornel un exemplar de pe răspunsul dat de dl. expert Albulescu Constantin obiecţiunilor formulate de reclamanta pârâtă şi pentru a da posibilitatea părţilor să studieze respectivul răspuns. După dezbateri, însă înainte de ridicarea şedinţei de judecată, se prezintă pentru pârâţii reclamanţi avocat Onofrei Mihnea care ia cunoştinţă de mersul dezbaterilor şi de termenul fixat şi căruia i se comunică un exemplar de pe răspunsul expertului.
Amână judecarea cauzei la data de 10.11.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când se va cita dl. expert Albulescu Constantin cu un exemplar al obiecţiunilor depuse de reclamanta pârâtă reconvenţional şi cu menţiunea de a răspunde acestora.
Admite cererea de amânare formulată de reprezentanţii părţilor, în vederea studierii raportului de expertiză comunicat. Amână judecarea cauzei la data de 27.10.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor. Notă: După dezbateri, dar înaintea încheierii şedinţei de judecată, se prezintă pentru reclamantă av.Şurianu Raluca, i se comunică un exemplar al răspunsului la obiecţiuni, luând act de dispoziţiile instanţei şi de termenul acordat.
Faţă de Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Timişoara, adoptată la data de 31.08.2009, motivat de imposibilitatea asigurării cerinţelor prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. 3 din Constituţia României, referitoare la asigurarea unui proces echitabil şi imparţial, constată că se impune amânarea judecării cauzei pentru un alt termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 29.09.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta pârâţilor, acordă un nou termen de judecată pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni depus la dosar. Constată necesar citarea expertului Albulescu Constantin cu menţiunea de a depune la dosar raportul de expertiză topografică.
În deliberare, faţă de cererea de amânare formulată de expertul Albulescu Constantin, văzând poziţia procesuală a părţilor prezente, urmează a o admite, apreciind-o ca fiind întemeiată. Consideră necesară amânarea judecării cauzei pentru a se cita expertul în construcţii cu un exemplar al obiecţiunilor şi cu menţiunea de a răspunde la acestea.
Consideră utilă soluţionării cauzei proba cu expertiza topografică pentru a se întocmi documentaţiei necesare întabulării unui eventual drept de superficie al pârâţilor asupra terenului din litigiu. Având în vedere poziţia părţilor va numi în cauză în vederea efectuării expertizei topografice pe domnul expert Albulescu Constantin. Consideră necesară amânarea judecării cauzei pentru a se cita expertul topograf cu un exemplar al încheierii de şedinţă şi cu menţiunea de a efectua şi depune la dosar raportul de expertiză.
Constată că se impune emiterea unei adrese la Biroul Local de Experţi Timiş pentru a ne comunica o listă cu experţi atestaţi ANCPI. Consideră întemeiată cererea expertului privind amânarea judecării cauzei în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză
Incuviinteaza suplimentarea obiectivelor pentru expertiza incuviintata in sensul de a se face propuneri de catre expert in vederea inscrierii in cartea funciara a drptului de superficie solicitat de catre parati. Constata necesar a cita expertul cu mentiunea de a raspunde atat la obiectivul stabilit la termenul anterior cat si la acest obiectiv
Consideră că proba cu interogatoriul pârâţilor, solicitată de reprezentantul reclamantei, nu este utilă soluţionării cauzei, având în vedere împrejurarea pe care reclamanta înţelege să o dovedească cu această probă. Consideră că proba cu cercetarea la faţa locului, solicitată de reprezentantul pârâţilor, nu este utilă soluţionării cauzei, întrucât caracterul demontabil sau nedemontabil al garajului poate fi stabilit doar printr-o expertiză tehnică de specialitate. Constată întemeiată cererea reprezentantului pârâţilor privind încuviinţarea efectuării unei expertize în construcţii pentru a se stabili dacă garajul este demontabil, din punct de vedere tehnic. Constată necesară amânarea judecării cauzei în vederea emiterii unei adrese la Biroul Local de Experţi de pe lângă Tribunalul Timiş pentru a ne comunica o listă cu 6 experţi în specialitatea construcţii
Consideră necesar a pune în vedere reprezentantului reclamantei, ca în cazul respingerii cererii de reexaminare, să depună la dosar dovada cursului valutar la data introducerii acţiunii şi să timbreze corespunzător. Constată întemeiată cererea reprezentantului reclamantei privind amânarea judecării cauzei în vederea depunerii la dosar a soluţiei cererii de reexaminare
Constată că potrivit dispoziţiilor art. 50 din Legea 10/2001:” Cererile sau acţiunile în justiţie, precum şi transcrierea sau intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi şi de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru”. Reclamanta solicită obligarea pârâţilor a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul situat în Timişoara, str. Mihai Eminescu, nr.22-24, aferent garajului nr. 10 ( fost 6), în baza prevederilor art. 480 şi urm Cod Civ., susţinând că, în prezent, este proprietară a acestui imobil, ca urmare a restituirii în baza Legea 10/2001. Dispoziţiilor art. 50 din Legea 10/2001, se referă la acţiunile în justiţie, care au legătură cu procedura de restituire prevăzută de această lege ori reclamanta a finalizat demersul său privind restituirea terenului în baza legii speciale şi prin urmare acţiunea în revendicare formulată în prezentul dosar, nu poate fi apreciată ca fiind în legătură cu aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 Prin urmare constată că cererea reclamantei privind obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul situat în Timişoara,str. Mihai Eminescu, nr. 22-24, aferent garajului nr. 10 (fost 6), se impune a fi timbrată la valoarea arătată de reclamantă, respectiv 2500 Euro. Constată necesar a pune în vedere reprezentantului reclamantei, ca până la termenul următor, să depună la dosar dovada cursului valutar la data introducerii cererilor şi taxa de timbru aferentă sumei de 2500 Euro. Consideră întemeiată cererea reprezentantului reclamantei privind amânarea judecării cauzei în vederea studierii înscrisurilor comunicate
Consideră întemeiată cererea reprezentantului reclamantei privind amânarea judecării cauzei în vederea depunerii la dosar a dovezii de impozitare a imobilului