L******* E*****
ReclamantP******* C****** H*******
PârâtC****** L***** D* A******* A L**** 1****** H*******
PârâtAdmite excepţia lipsei capacităţii de folosintă a pârâtei Comisia Locală Hemeiuş faţă de capătul doi de cerere.Admite în parte acţiunea în sensul că: obligă pârâtul Primarul comunei Hemeiuş, în calitate de preşedinte al Comisiei Locale de fond funciar, la plata în favoarea statului a unei amenzi civile de 20 lei/zi întârziere începând de la data rămânerii irevocabile a prezentei până la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.1078/11.0+2.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.1113/180/2007.Respinge capătul 2 de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără capacitate.Obligă pârâtul Primarul comunei hemeiuş la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.Irevocabilă şi executorie în privinţa amenzii civile.Cu recurs în privinţa capătului 2 de cerere.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.01.2009.
Pentru studiul înscrisuilor-T.28.01.2009
Pentru studiul întâmpinării şi pentru a se emite adresă la Primăria comunei Măgura,-T. 07.01.2009