D******* T***********
ReclamantS***** I****
ReclamantH******** M***** C*******
ReclamantB*** C*******
ReclamantP******* G*********
ReclamantAdmite cererea de lămurire dispozitiv. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr.196/17.12.2008 pronunţată de Curtea de Apel BAcău în sensul că: Indexările acordate pentru anul 2007 rămân incluse în salariu şi pentru anii următori. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.09.2010.
Amână deliberarea şi pronunţarea pentru 24.09.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 septembrie 2010.
Respinge cererea de abţinere formulată de dna judecător Părău Daniela. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 septembrie 2010.
Termen la data de 20 Septembrie 2010, pentru a se depune şi a fi soluţionată cererea de abţinere a unui membru al completului de judecată, d-na.Părău Daniela, având în vedere că a făcut parte din completul de judecată care a pronunţat decizia nr. 233/9.03.2009.
S-a acordat termen pentru stabilirea completului legal de 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari
Respinge excepţiile invocate. Respinge acţiunea aşa cum a fost precizată de reclamanta Hrincescu Maria Cornelia ca nefondată. Admite în parte acţiunea celorlalţi reclamanţi Dorneanu Tudor Ştefan, S***** I****, B*** C*******, P******* G*********,Cojocaru Nicolae, Calancea Eusebio şi Ababei Liviu - şi obligă pârâţiiParchetul de pe lângă I.C.C.J., D.N.A. şi parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău să le plătească acestora despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând indexări salariale, astfel: 5% începând cu 1.01.2007, faţă de nivelul salariului brut din decembrie 2006, 2% începând cu 1.04.2007, faţă de nivelul salariului brut din martie 2007 şi 11% începând cu 1.X.2007, faţă de nivelul salariului brut din septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, corespunzător perioadleor lucrate de fiecare unitate. Obligă pârâţii să efectueze menţiunile corespunzătoare în cărţile de muncă ale reclamanţilor. Obligă Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce sumele necesare efectuării plăţilor sumelor acordate. Respinge cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor. Definitivă şi executorie
Acordă termen la 17.12.2008, C18a pentru ca intimaţii să ia cunoştinţă de precizări, pt. a se face adrese la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Parchetul de pe lângă Trib.Bacău să ne comunice date cu privire la reclamanţi.
RESPINGE EXCEPŢIA PRIVIND NECONSTITUŢIONALITATEA ART.2, ART.11 ŞI ART.27 DIN OG-NR.137/2000 CA INADMISIBILĂ.- CU RECURS ÎN 48 DE ORE DE LA PRONUNŢARE.- TERMEN PENTRU FOND LA DATA DE 26 NOIEMBRIE 2008 PENTRU CÂND SE VOR CITA PĂRŢILE.-
TERMEN LA DATA DE 05.11.2008, C18A pentru a se preciza temeiul de drept şi pt. a se pune concluzii pe excepţia necompetenţei materiale.
Termen la data de 15.10.2008, C18a faţă de procedura viciată cu reclamanţii.
TERMEN LA 24.09.2008, C18a.