B******* S*****
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Dispune arestarea preventivă a inculpatului B******* S*****, fiul lui Dumitru şi Ana, născut la data de 19 august 1952 în com. Borca, judeţul Neamţ, domiciliat în sat Frasin, nr. 32, oraş Broşteni, judeţul Suceava, căsătorit, studii 8 clase, pensionar, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, posesor al C.I. seria SV, nr. 441658, CNP *********6049, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev.de art.174 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 29 zile, începând cu data de 25.03.2008 şi până la data de 22.04.2008, inclusiv. Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25.03.2008, ora 11,30, în prezenţa inculpatului.