Dosar 1625/304/2008 din 30.10.2008

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1625/304/2008
Data dosar:
30.10.2008
Instanta:
Judecătoria Segarcea
Departament:
Segarcea
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2009 la ora 08:30

    Complet: C1
  • Soluţionare

    În temeiul art. 281 Cpc, Dispune îndreptarea erorii materiale din dispozitivul s.com. nr. 93 din 24.11.2008 a Judecătoriei Segarcea în sensul că la aliniatul 3"Prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 23.100 mp, arătată mai sus", se va adăuga "în favoarea SC "GOTTI PETROL" SRL -Goicea, jud. Dolj". Menţine neschimbate celelalte menţiuni din dispozitiv. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.03.2009.

  • Sedinta din data de 24.11.2008 la ora 08:30

    Complet: C1
  • Admis fond

    Admite acţiunea în constatare, precizată, formulată de reclamanta SC "GOTTI PETROL" SRL-Goicea, prin reprezentanţii săi legali, în contradictoriu cu pârâţii Comuna Goicea prin reprezentantul său legal -primarul localităţii şi Consiliul local Goicea. Constată valabilitatea convenţiei bilaterale de vânzare-cumpărare între autorul reclamantei SC "CIM" SRL - Craiova şi pârâtul Consiliul local Goicea, reprezentat de procesul verbal de licitaţie din 28.04.2000, procesul-verbal de predare-primire din 17.05.2000 şi factura fiscală seria DJAGA nr. 0404360/18.10.2001, emisă de pârât, potrivit căreia pârâtul s-a obligat să transmită autoarei reclamantei dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 31.275 mp teren, cu vecinătăţile : N-Consiliul Local Goicea, E-Consiliul Local Goicea, S-Consiliul Local Goicea, V-Consiliul Local Goicea, pentru preţul de 171.500.000 lei ROL, achitat integral de autoarea reclamantei pârâtului, suprafaţă care în fapt este de 28900 mp aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert Ioana Ion, preţ care include şi contravaloarea construcţiilor existente pe acaestă suprafaţă de teren, şi care a fost transmisă de autoarea reclamantei SC "BI GOTTI" SRL Craiova prin contractul de de vânzare-cumpărare nr. 31/16.12.2002 iar aceasta l-a transmis reclamantei prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 52/30.10.2004, contracte care au tot valoare de promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, nefiind întocmite în forma autentică, prevăzută de lege, suprafaţă care potrivit precizării formulate de reclamantă, va fi inclusă la 23.100 mp şi are vecinătăţile arătate în raportul de expertiză şi în schiţa la acest raport fiind situată în T64 P1/5 şi T86 P59, cu amplasamentul din raport şi schiţă care fac parte integrantă din această hotărâre. Prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 23.100 mp arătată mai sus. Obligă pârâţii la 1189 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Flux dosar


Actualizare GRPD