M**** C* D*****
CondamnatÎn baza art. 26 din Legea nr. 275/2006, respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de condamnatul MOSOR DANIEL, fiul lui Constantin şi Ana, născut la data de 23.02.1967, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului Ploieşti, nr. 556/19.12.2008. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 180 lei. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.01.2009.