P*** M***** -*****
ReclamantC******* I*********
PârâtC******* M********
PârâtF****** M****
MartorG***** V******
MartorADMIS CEREREA.
admis în parte şi cea principală şi cea reconvenţională.
T-10.12.2009 pt. studiere supliment raport.
T-12.11.2009 comunicarea obiecţiunilor cu expertul.
Având in vedere protestul magistraţilor din România la care judecătorii din aceasta instanţa s-au raliat, va dispune amânarea judecăţii în cauză.
Termen pentru a se depune înscrisuri în probaţiune.
Termen pentru studierea raportului de expertiza.
T-25.06.2009 comunicarea obiecţiunilor cu expertul.
Să se facă dovada de la familiile cu care a mai avut reclamantul raporturi de întreţinere dacă există vreo hotărâre judecătorească prin care să se fi terminat raportul contractului de întreţinere. Acordă termen pentru studierea raportului de expertiză şi pentru a se depune eventuale înscrisuri. Admite cererea, dispune, dacă mai există sau s-au păstrat înscrisurile, să se depună la dosarul cauzei.
T-30 aprilie 2009 audiere martor Bolojan Sorin, adresă spital.
Se introduce în cauză expert Laner Ştefan, onorar provizoriu 500 lei, obiectivul expertizei fiind evaluarea lucrărilor de investiţii efectuate de pârâţi. Se citează părţile cu menţiunea la interogatoriu. Citarea martorilor G***** V******, Bolozan Sorin sub sancţiunea amenzii.
T-19 martie 2009 listă experţi constructori
T-26.02.2009 audiere martori
Termen pentru audierea martorilor.