B****** I*** A********
Reclamant ReclamantP******* M****** N***
Pârât PârâtAdmite acţiunea formulată de către reclamantul B****** I*** A********, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA ORAŞULUI MOLDOVA NOUĂ – SERVICIUL IMPOZITE ŞI TAXE. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 205,26 lei şi să sisteze orice impunere asupra terenului până la refacerea fertilităţii solului. Obligă pârâta, faţă de reclamant, la plata sumei de 19,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.12.2008.
Comunicarea către reclamant a exemplarului secund al înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către reprezentantul pârâtei, la acest termen de judecată. Dispune emiterea unei adrese către reclamant, cu menţiunea că pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi cu menţiunea de a pune concluzii pe excepţia invocată. Prorogă soluţionarea excepţiei invocată de reprezentantul pârâtei pentru termenul de judecată următor. Amână judecarea cauzei la data de 19.12.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.11.2008.
Pune în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei întâmpinare şi dosarul administrativ, în baza căruia s-au calculat impozitele pentru reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 21.11.2008, pentru când se va cita pârâta. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.10.2008.
Admite recursul formulat de recurenta PRIMĂRIA ORAŞULUI MOLDOVA NOUĂ împotriva sentinţei civile nr. 270/15.05.2008, pronunţată de Judecătoria Moldova – Nouă în dosarul nr. 164/261/2008. Casează sentinţa recurată. Fixează termen de judecată la data de 24.10.2008, pentru soluţionarea de către tribunal, în primă instanţă, a acţiunii formulată de reclamantul B****** I*** A******** împotriva pârâtei PRIMĂRIA ORAŞULUI MOLDOVA NOUĂ. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 octombrie 2008.
Comunicarea către recurentă a exemplarului secund al întâmpinării, depusă la dosar de către intimat. Amână judecarea cauzei la data de 10.10.2008, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.09.2008.