Dosar 16519/180/2008 din 13.11.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16519/180/2008
Data dosar:
13.11.2008
Instanta:
Judecătoria Bacău
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.10.2009 la ora 09:00

    Complet: Completul de judecată nr. 1
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195 /2002 republicată cu aplic. art.74 lit. a,c Cpen şi art. 76 lit.d Cpen, condamnă inculpatul IANCU VALI NELU -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală la pedeapsa de 7 luni închisoare. În baza art. 71 Cpen interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cpen pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 Cpen. şi art. 71 alin 5 Cpen suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 2 ani şi 7 luni , termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. In baza art. 359 Cprpen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării . Dispune plata din fondurile M.J. către baroul de Avocaţi Bacău a sumei de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu,pentru av. Ionescu Aurelian. In baza art. 191 alin.1 Cprpen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.10.2009.

  • Sedinta din data de 05.10.2009 la ora 09:00

    Complet: Completul de judecată nr. 1
  • Amânat

    Amână pronuntarea cauzei la 12.10.2009.

  • Sedinta din data de 07.09.2009 la ora 09:00

    Complet: Completul de judecată nr. 1
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la 28.09.2009

  • Sedinta din data de 15.06.2009 la ora 09:00

    Complet: Completul de judecată nr. 1
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la 07.09.2009

  • Sedinta din data de 11.05.2009 la ora 09:00

    Complet: Completul de judecată nr. 1
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la 15.06.2009.

  • Sedinta din data de 13.04.2009 la ora 09:00

    Complet: Completul de judecată nr. 1
  • Încheiere

    Amână judecata cauzei la 11 mai 2009

  • Sedinta din data de 16.03.2009 la ora 09:00

    Complet: Completul de judecată nr. 1
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la 13.04.2009

  • Sedinta din data de 09.02.2009 la ora 09:00

    Complet: Completul de judecată nr. 1
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la 16.03.2009

  • Sedinta din data de 12.01.2009 la ora 09:00

    Complet: Completul de judecată nr. 1
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei 09.02.2009

  • Sedinta din data de 15.12.2008 la ora 09:00

    Complet: Completul de judecată nr. 1
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la 12.01.2009 ora 9 C1

Flux dosar


Actualizare GRPD