Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Amana pronuntarea la data de 3 iunie 2009. Sedinta publica din 3 iunie 2009 .RESPINGE ca nefondat apelul
Având în vedere lipsa răspunsului la obiecţiunile contraexpertizei întocmite în cauză, precum şi cererea de amânare formulată de comisia de experţi, amână judecarea cauzei pentru data de 6 mai 2009, cam 39, ora 9,00.
Pentru ca experţii să răspundă obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză,
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul apelantei reclamante cu privire la acordarea unui nou termen de judecată, pentru a avea posibilitatea de a studia contraexpertiza comunicată cu acesta, cererea fiind întemeiată, amână judecarea cauzei pentru data de 4 martie 2009, cam 39, ora 9,00.
În vederea întocmirii lucrării de specialitate încuviinţată în cauză, respectiv a contraexpertizei în construcţii, amână judecarea cauzei pentru data de 11 februarie 2009, cam 39, ora 9,00.
Pentru efectuarea în cauză a unei contraexpertize,
Având în vedere cererea de amânare formulată de reprezentanta intimatei pârâte, cu privire la acordarea unui nou termen de judecată faţă de împrejurarea că nu se află în ţară, fiind astfel în imposibilitatea de a se prezenta în instanţă, amână judecarea cauzei pentru data de 22 octombrie 2008, cam 39, ora 9,00.